GAVISCON CU AROMA DE MENTOL SUSPENSIE ORALA 10ML X 12 PLICURI

27,22 lei

remove add
Toate fotografiile produselor prezentate au caracter informativ, pot diferi fata de produsul vandut.
  • subtitles Descriere completă

    Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să luaţi acest medicament cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.

    Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi. Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 7 zile. Dacă manifestați orice reacţii adverse adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct.4.

    În acest prospect găsiţi:

    1. Ce este Gaviscon Mentol suspensie orală în plic şi pentru ce se utilizează

    2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic

    3. Cum să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic

    4. Reacţii adverse posibile

    5. Cum se păstrează Gaviscon Mentol suspensie orală în plic

    6. Informaţii suplimentare

    1. Ce este Gaviscon Mentol suspensie orală în plic şi pentru ce se utilizează

    Gaviscon Mentol suspensie orală în plic aparţine unui grup de medicamente numite „supresori ai refluxului”, care formează un strat protector până la 4 ore peste conţinutul stomacului, împiedicând acidul gastric să părăsească stomacul, unde acţionează, şi să pătrundă în esofag, unde provoacă durere şi disconfort. Acest medicament este utilizat pentru tratamentul simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitaţia acidă, senzaţia de arsură în capul pieptului şi indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii sau la pacienţii cu simptome asociate esofagitei de reflux.

    2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic

    Nu luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic dacă ştiţi că sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre componentele Gaviscon Mentol suspensie orală în plic, deoarece foarte rar au apărut dificultăţi în respiraţie şi erupţii trecătoare pe piele (pentru lista completă vezi informaţiile suplimentare).

    Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic: acest medicament conţine cantităţi mici de sodiu (6,2 mmol per 10ml) şi calciu (1,6 mmol per 10ml). Dacă vi s-a recomandat să urmaţi o dietă restrictivă privind vreuna dintre aceste substanţe, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

    Vă rugăm adresaţi-vă medicului dumneavoastră privind concentraţiile acestor săruri şi dacă aveți sau aţi avut o afecţiune la nivelul rinichilor sau inimii, deoarece anumite săruri pot avea un efect asupra acestor afecţiuni. Adresaţi-vă medicului dumneavostră dacă simptomele persistă după 7 zile de utilizare.

    Folosirea altor medicamente: nu luaţi acest medicament în decurs de două ore de la administrarea altor medicamente pe cale orală, deoarece acesta poate interacţiona cu anumite medicamente. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

    Sarcina şi alăptarea: puteţi lua acest medicament dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

    Informaţii importante privind unele componente ale Gaviscon Mentol suspensie orală în plic: acest medicament conţine parahidroxibenzoat de metil (E 218) şi parahidroxibenzoat de propil (E 216) care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

    3. Cum să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic

    Pentru administrare orală.

    • Adulţii, inclusiv vârstnici, și adolescenți cu vârsta de 12 ani şi mai mari: unul până la două plicuri după masă şi la culcare sau conform recomandărilor (maxim de patru ori pe zi).

    • Copii și adolescenți cu vârsta sub 12 ani: trebuie administrat numai la sfatul medicului.

    Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Gaviscon Mentol suspensie orală în plic: dacă luaţi prea mult din acest medicament, este puţin probabil să vă facă rău. Cu toate acestea, vă puteţi simţi balonat. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă acest simptom nu dispare.

    Dacă uitaţi să luaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic: dacă ați uitat să luaţi o doză, nu este necesar să luaţi o doză dublă data viitoare, ci continuaţi să luaţi doza obişnuită la momentul potrivit.

    4. Reacţii adverse posibile

    Ca toate medicamentele, Gaviscon Mentol suspensie orală în plic poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă apar aceste reacţii adverse, opriţi administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Există şanse de apariţie a unei reacţii alergice la componente. Simptomele acesteia pot include erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, dificultăţi în respiraţie, ameţeli sau umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului.

    Raportarea reacţiilor adverse: dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament

    5. Cum se păstrează Gaviscon Mentol suspensie orală în plic

    A nu se lasa la indemana si vederea copiilor. Nu utilizaţi Gaviscon Mentol suspensie orală în plic după data de expirare înscrisă pe plic sau cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se păstra la frigider sau congela. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

    6. Informaţii suplimentare

    Ce conţine Gaviscon Mentol suspensie orală în plic: substanţele active din fiecare plic (10ml) cu suspensie orală sunt: alginat de sodiu 500mg, hidrogenocarbonat de sodiu 267mg şi carbonat de calciu 160mg. Celelalte componente sunt: carbomer 974 P, parahidroxibenzoat de metil (E 218) şi parahidroxibenzoat de propil (E 216), zaharină sodică, hidroxid de sodiu, aromă naturală de mentă şi apă purificată. Acest medicament nu conţine zahăr sau coloranţi.

    Cum arată Gaviscon Mentol suspensie orală în plic şi conţinutul ambalajului: medicamentul Gaviscon Mentol suspensie orală în plic este o suspensie de culoare aproape albă, cu miros şi aromă de mentă.

    Prezentare: cutie x 12 plicuri cu suspensie orala.

Producător: RECKITT-BENCKISER
Clienții care au cumpărat acest produs, au mai cumpărat