Bixtonim® picaturi nazale - Solutie clorhidrat de efedrina, hidrocortizon, clorhidrat de nafazolina
Compozitie: 100g solutie contin clorhidrat de efedrina 0,500g; hidrocortizon 0,020g; clorhidrat de nafazolina 0,100g si excipienti: mertiolat de sodiu, etanol, clorura de sodiu, apa purificata.
Grupa farmacoterapeutica: preparate nazale si alte preparate, decongestionante nazale de uz topic, combinatii.
Indicatii terapeutice: rinite acute si subacute, rinite alergice; edem postoperator al mucoasei nazale.
Contraindicatii: hipersensibilitate la clorhidrat de efedrina; hidrocortizon; clorhidrat de nafazolina sau la oricare dintre excipienti. Risc de glaucom cu unghi inchis. Risc de retentie urinara legata de tulburari uretro-prostatice. Nu se administreaza la copii sub 3 ani.
Precautii: datorita activitatii alfa simpatomimetice vasoconstrictoare si pasajului sistemic, se recomanda prudenta in caz de hipertensiune arteriala, afectiuni cardiace, hipertiroidie.
Interactiuni: decongestivele nazale cu nafazolina pot determina aparitia hipertensiunii arteriale daca sunt folosite in timpul tratamentului cu IMAO.
Atentionari speciale:
• Sarcina si alaptarea: deoarece nu exista date care sa evidentieze siguranta administrarii produsului in timpul sarcinii sau alaptarii, produsul va fi administrat la femeile gravide si la cele care alapteaza numai daca este absolut necesar, la indicatia medicului.
• Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje: Bixtonim nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
• Atentionare pentru sportivi: medicamentul contine efedrina care poate pozitiva testul anti-doping.
Doze si mod de administrare:
• Adulti: 2-3 picaturi in ambele narine de 3-4 ori pe zi .
• Copii peste 3 ani: 1-2 picaturi de 3-4 ori pe zi.
Durata tratamentului nu trebuie sa depaseasca 3 zile.
Reactii adverse: Bixtonim, picaturi nazale este in general bine tolerat, nu da senzatii neplacute sau de iritatie. Administrat la intervale scurte de timp poate determina tahifilaxie, adica diminuarea progresiva a efectului pana la disparitia raspunsului la medicament.
Supradozaj: nu s-a raportat nici un caz de supradozaj.
Pastrare: a nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Prezentare: flacon x 10ml.