Produse recent văzute

MOBILAT GEL X 50 GRAME STADA

36,11 lei

SKU: MOBSAN0018
remove add
Toate fotografiile produselor prezentate au caracter informativ, pot diferi fata de produsul vandut.
  • subtitles Descriere completă

    Mobilat gel - Polisulfat de mucopolizaharidă/Extract de suprarenală/Acid salicilic

    Compoziţia: 100g gel conţin polisulfat de mucopolizaharidă 0,2g; extract de suprarenală 1g; acid salicilic 2g şi excipienţi: edetat disodic, ulei de rozmarin, etanolamină, acid poliacrilic (carbomeri), propilenglicol, alcool izopropilic, apă purificată.

    Grupa farmacoterapeutică: produse topice pentru dureri articulare şi musculare; produse cu acid salicilic si derivati.

    Indicaţii terapeutice: Mobilat este indicat pentru tratamentul traumatismelor închise cum sunt luxaţii, contuzii, entorse, tumefacţii, precum şi al durerilor la mişcare.

    Contraindicaţii: hipersensibilitate la oricare dintre componenţii produsului.

    Precauţii: trebuie evitat contactul produsului cu mucoasele, ochii sau leziunile deschise. Pacienţii cu varicelă, reacţii post-vaccinale, infecţii tegumentare bacteriene sau fungice sau cu leziuni specifice ale pielii (de exemplu tuberculoză, sifilis), precum şi copiii sau sugarii trebuie trataţi cu Mobilat numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.

    Interacţiuni: acidul salicilic poate creşte absorbţia altor medicamente aplicate local.

    Atenţionări speciale: Mobilat trebuie utilizat numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic în cazul în care este aplicat pe suprafeţe tegumentare mari şi timp îndelungat la pacienţii cu insuficienţă renală.

    Sarcina şi alăptarea: aplicarea produsului la femeile însărcinate sau care alăptează se va face numai la recomandarea medicului, după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic. Mamele care alăptează nu vor aplica Mobilat pe tegumentul din zona sânilor.

    Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje: Mobilat nu are efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

    Doze şi mod de administrare: dozele sunt individualizate. Pe suprafaţa afectată se aplică 5-15cm gel o dată sau de mai multe ori pe zi şi se masează uşor. Mobilat se va aplica numai pe tegumente integre. Zona pe care s–a aplicat gelul nu trebuie acoperită cu pansament. De asemenea, Mobilat este indicat în asociere cu proceduri de fizioterapie cum sunt ionto– sau fonoforeză (în cazul iontoforezei Mobilat se va aplica sub catod).

    Reacţii adverse: foarte rar, se pot produce iritaţii cutanate; rareori, pot să apară reacţii alergice la locul de aplicare.

    Supradozaj: nu s-au raportat cazuri de supradozaj cu Mobilat.

    Cum acţionează Mobilat gel: Mobilat realizează un efect prelungit asupra ţesuturilor afectate. Asocierea substanţelor active are efect terapeutic superior folosirii lor separate. Mobilat inhibă inflamaţia şi reduce tumefacţia şi hematomul. În acelaşi timp, favorizează circulaţia locală sanguină, determină îmbunătăţirea metabolismului local şi regenerarea ţesutului afectat. Tratamentul cu Mobilat are ca efect alinarea marcată a durerii şi restabilirea mobilităţii segmentului afectat. După aplicare, gelul se absoarbe rapid în piele.

    Păstrare: a nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

    Prezentare: tub x 50g.

Producător: STADA