Produse recent văzute

SALMET-T 20MG/ML FLX100ML TIS

7,50 lei

remove add
Toate fotografiile produselor prezentate au caracter informativ, pot diferi fata de produsul vandut.
  • subtitles Descriere completă

    1. CE ESTE SALMET - T ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
    Salmet – T conţine un salicilat care are efect împotriva durerii. Poate fi utilizat în tratamentul
    local al durerilor de la nivelul muşchilor, articulaţiilor sau a ţesuturilor moi, la adulţi, adolescenţi
    şi copii cu vârsta peste 7 ani.
    2. CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI SALMET - T
    Nu utilizaţi Salmet - T
    -dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la salicilat de metil, la salicilaţi sau la oricare dintre celelalte
    componente ale medicamentului;
    -dacă zona unde doriţi să aplicaţi medicamentul prezintă leziuni sau plăgi sau urmează să fie
    acoperită de un pansament (pansament ocluziv) sau de un scutec;
    -dacă aţi avut în trecut crize de epilepsie;
    -dacă pacientul este un copil care a avut antecedente de convulsii (febrile sau non-febrile);
    -dacă pacientul este un copil cu vârsta sub 7 ani.
    2
    Atenționări și precauții
    Similar altor salicilaţi, salicilatul de metil poate fi absorbit prin pielea intactă. Absorbţia prin piele
    creşte în cazul exerciţiilor fizice, a temperaturii corporale crescute, a pansamentelor ocluzive sau
    scutecelor, a leziunilor cutanate sau a unor suprafeţe de administrare mari. De aceea sunt necesare
    măsuri de precauţie - în special la persoanele cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse la
    salicilaţi şi în unele cazuri evitarea utilizării Salmet – T (vezi pct. ,,Nu utilizaţi Salmet – T”).
    Salmet – T nu trebuie aplicat la nivelul unor suprafeţe mari de piele; de asemenea, la femeile care
    alăptează nu trebuie aplicat la nivelul sânilor.
    Acest medicament conţine printre excipienţi şi derivaţi terpenici (mentolul şi unele componente
    ale uleiului de pin), care reduc pragul epileptogen şi, în doze excesive pot determina apariţia
    convulsiilor la copii şi a agitaţiei la vârstnici (vezi şi pct. ,,Nu utilizaţi Salmet – T”)
    Dacă apar iritaţii pe piele, întrerupeţi administrarea Salmet – T.
    Salmet – T împreună cu alte medicamente
    Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent
    orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
    În cazul administrării unor doze mari de salicilat de metil, sau în alte condiţii favorizante – vezi
    pct. ,,Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Salmet - T”, absorbţia acestuia la nivel cutanat poate
    determina concentraţii plasmatice suficient de mari pentru a apare interacţiuni medicamentoase;
    aceste interacţiuni sunt identice cu ale altor salicilaţi, de exemplu cu ale acidului acetilsalicilic.
    Sarcina, alăptarea și fertilitatea
    Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
    medicament.
    Salicilaţii administraţi pe cale orală la gravide pot fi toxici pentru făt; utilizarea lor este
    contraindicată în ultimele 4 luni de sarcină. Salicilaţii administraţi pe piele se pot absorbi în
    sângele mamei şi pot expune fătul la acelaşi risc, atunci când au fost aplicaţi pe o suprafaţă mare
    a pielii sau sub pansament ocluziv. De aceea Salmet – T trebuie evitat la gravide şi utilizat doar la
    recomandarea medicului, după analiza raportului risc fetal/beneficiu matern.
    Nu se ştie dacă salicilatul de metil trece în laptele matern; de aceea, dacă alăptaţi nu utilizaţi
    Salmet – T fără recomandarea medicului.
    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
    Salmet - T nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
    Informaţii importante privind unele componente ale Salmet - T
    Salmet – T conţine levomentol şi ulei de pin. A se ţine cont de prezenţa acestor excipienţi la
    copii şi la persoane cu antecedente de epilepsie - vezi pct. ,,Nu utilizaţi Salmet - T” şi ,,Aveţi grijă
    deosebită când utilizaţi Salmet - T”.
    3. CUM SĂ UTILIZAŢI SALMET - T
    Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 7 ani
    Se aplică de 2 – 3 ori pe zi, o cantitate de soluţie cutanată, suficientă pentru a acoperi într-un strat
    subţire zona afectată şi se masează uşor până la pătrunderea completă a soluţiei în piele. După
    3
    utilizare se recomandă spălarea mânilor. În caz de contact accidental cu ochii, spălaţi această
    regiune cu apă din abundenţă.
    Copii cu vârsta sub 7 ani
    Salmet – T nu trebuie utilizat la această grupă de vârstă.
    Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Salmet - T
    În cazul utilizării unor doze mai mari de Salmet – T decât cele recomandate, datorită prezenţei
    derivaţilor terpenici ca excipienţi pot apare convulsii la copii şi agitaţie la vârstnici.
    De asemenea atât în cazul administrării unor doze excesive de salicilat de metil pe cale topică cât
    şi în cazul administrării accidentale pe cale orală pot apare simptomele comune ale intoxicaţiei cu
    salicilaţi deşi intoxicaţia pe cale orală cu salicilat de metil poate fi mai gravă datorită
    liposolubilităţii sale. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, sau departamentului de
    primire urgenţe.
    Dacă uitaţi să utilizaţi Salmet - T
    Dacă aţi uitat să vă aplicaţi o doză, aplicaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu aplicaţi o doză dublă
    pentru a compensa doza uitată.
    Dacă încetaţi să utilizaţi Salmet - T
    Întreruperea prematură a tratamentului nu vă afectează.
    Salmet - T se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce vă simţiţi bine.
    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului
    dumneavoastră sau farmacistului.
    4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
    Ca toate medicamentele, Salmet - T poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
    persoanele.
    Apariţia unor reacţii alergice cutanate (erupţii pe piele sub formă de butoane, mâncărime, etc)
    impun oprirea tratamentului; a nu se considera reacţie alergică roşeaţa locală determinată de
    acţiunea medicamentului.
    Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ
    nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
    Raportarea reacţiilor adverse
    Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
    Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
    reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
    publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din
    România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de
    informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
    5. CUM SE PĂSTREAZĂ SALMET - T
    Nu utilizaţi Salmet - T după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se
    referă la ultima zi a lunii respective.
    4
    A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
    A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi
    farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor
    ajuta la protejarea mediului.
    6. CONȚINUTUL AMBALAJULUI ȘI ALTE INFORMAŢII
    Ce conţine Salmet - T
    - Substanţa activă este salicilatul de metil. Un ml soluţie cutanată conţine salicilat de metil
    20 mg.
    - Celelalte componente sunt: levomentol, ulei de pin, glicerol, etanol, apă purificată.
    Cum arată Salmet - T şi conţinutul ambalajului
    Salmet - T se prezintă sub formă de soluţie limpede, incoloră până la slab gălbui cu miros aromat,
    caracteristic.
    Este disponibil în cutii cu un flacon din PET de culoare brună, inchise cu capac din polietilena de
    culoare alba, prevazute cu membrana de etansare de culoare alba si inel de autosigilare, care
    conţine 100 ml soluţie cutanată.

Producător: TIS FARMACEUTIC